Opera astăzi se confruntă cu două probleme centrale: păstrarea interesului publicului atât faţă de muzică, cât şi faţă de acţiunea dramatică, şi găsirea de sensuri care să vorbească vieţii contemporane. Deschiderea stagiunii a Opera Română Craiova pentru „Il Trovatore” a arătat cum aceste provocări pot fi depăşite — producând o reprezentaţie care părea urgentă, coerentă şi emoţional convingătoare.
În această montare în-par-ticulară a „Il Trovatore”, s-a confirmat cât de decisiv poate fi regizorul în a face opera să pară vie şi relevantă. Sub conducerea lui Chris Catena, producţia a devenit mai mult decât o colecţie de elemente atractive: viziunea sa le-a transformat într-un argument teatral integrat. Catena a adunat o echipă creativă puternică şi a impus o dramaturgie coerentă care a onorat arhitectura muzicală a lui Giuseppe Verdi, reîntruchipând în acelaşi timp piesa într-un idiom gotic clar definit. Acea claritate a ideii — mai degrabă decât noutatea strălucitoare — este ceea ce a făcut montarea convingătoare.
Alegerile regizorale ale lui Catena au guvernat tempo-ul, ritmul scenic şi relaţiile spaţiale astfel încât muzica, mişcarea şi designul s-au informat constant una pe cealaltă. Coregrafia Stefaniei Cotroneo a articulat nuanţe psihologice; costumele Silviei Zanardi au oferit personajelor o identitate vizuală imediată; decorul şi lumina lui Răsvan Drăgănescu au creat o succesiune de tableau-uri introspective. Catena a menţinut aceste forţe în echilibru, oferind cântăreţilor spaţiu să se adâncească în fraze şi orchestrei libertate să respire, însă fără a slăbi tensiunea dramatică ce a condus seara înainte.
Din punct de vedere muzical, seara a fost la fel de convingătoare. Conductorul Mattia Rondelli a condus o interpretare orchestrală clară, bine echilibrată — corzi calde, suflători receptivi şi alămuri ce au punctat drama cu greutatea potrivită — controlul său asupra dinamicii şi pacing-ului creând spaţiu pentru solişti şi susţinând impulsul expresiv al partiturii.
Distribuția a răspuns acestei conduite printr-o muncă intensă și concentrată. Leonora, interpretată de Renata Vari, a fost de o strălucire discretă: lirică, bine echilibrată și frazată cu un legato lung și expresiv. Licia Toscano a întruchipat-o pe Azucena cu o prezență vie, emanând un ton întunecat, plin de urgență și o convingere dramatică ce a revelat chinul matern al personajului. David Baños și-a confirmat statutul de Manrico printr-un cânt pasionat și sigur din punct de vedere tehnic, în timp ce Armando Piña, în rolul Contelui di Luna, a oferit o interpretare măsurată și reținută, care a transmis frământarea interioară a personajului fără exces. Ioan Cherata a adus greutate și autoritate lui Ferrando; Petrișor Efrem (Ruiz) a fost implicat și sigur, iar Corina Vlada (Ines) a adăugat căldură și o muzicalitate atentă — împreună formând un ansamblu de sprijin solid care a susținut rolurile principale.
Rezultatul a fost un „Il Trovatore” coerent și intens, care a părut deopotrivă teatral și imediat, iar reacția publicului — minute întregi de aplauze și o participare entuziastă — a confirmat acest lucru. Producția a demonstrat cum alegerile artistice clare, conducerea muzicală fermă și regia sigură pot păstra forța clasică a operei, făcând-o în același timp să rezoneze cu spectatorii contemporani.
